Voi aţi întrebat, eu am răspuns – Q&A blogosferic

A trecut atât de mult timp de când am publicat ultimul articol pe blog încât un articol de genul Hello, world! al WordPress-ului s-ar potrivi de minune. Ştiu, s-a depus praful în colţişorul meu şi îmi e dor, iar eu, în tot acest timp, m-am lăsat acaparată de provocările de zi cu zi şi blogging-ul a ajuns în coada listei de To do.

Inspiraţia mea se lasă aşteptată de multe ori şi am o oarecare teamă de foaia albă. Asta se întâmplă probabil şi din cauza faptului că scrisul a venit întotdeauna de la sine, fără un program şi doar în situaţii excepţionale mi-am propus să invoc muza cu orice preţ. De data aceasta, mi-am luat inima în dinţi şi am dat curs unei provocări venite pe Facebook, o leapşă, să-i spunem blogosferică, în care bloggerii întreabă şi, în cazul de faţă, eu răspund.

Nu ţin neapărat să vorbesc despre mine, dar dacă nu eu, atunci cine poate face asta cel mai bine? Rămâneţi cu mine dacă v-am stârnit curiozitatea. Urmează ceva inedit 😉

Diana întreabă: De unde pasiunea pentru scris?

În clasele mici, învăţătoarea ne cerea să ţinem un vocabular în care să notăm expresii frumoase pe care să le folosim ulterior în compuneri. Mi-a plăcut ideea atât de mult încât nu mă despărţeam de el şi cred că acela a fost primul pas. Scriam chiar şi poezii când mă lovea inspiraţia.

Prin adolescenţă, mi-am dat seama că îmi este mult mai uşor să mă exprim în scris. Aşa se face că prima despărţire din viaţa mea s-a produs prin intermediul unor scrisori pe care le-am lăsat direct în cutia lui poştală. I-am spus astfel tot ce aveam pe suflet şi fără întreruperi. Acum râd, dar atunci era cât se poate de serioasă treaba. Mult mai târziu aveam să descopăr blogging-ul şi mă fascina faptul că puteam fi oricine, mai ales eu, în mediul online. Nu mă cunoştea nimeni şi nici nu voiam asta. Eu doar scriam.

De unde pasiunea pentru IT/web design?

Atracţia pe care o simt pentru tot ce înseamnă IT e ceva ce nu pot spune în cuvinte. O port în sânge de când eram o copilă stângace, care nu înţelegea cum e posibil ca săgeata mouse-ului să se mute pe ecran şi să rămână tot oblică. :)) Au avut de furcă cu mine primii profesori de “informatică” pe care i-am avut în şcoala primară, un curs pentru care părinţii mei au plătit, au simţit ei ceva.

Ajungeam mai târziu, printr-o ironie a sorţii, elev la profil real, Matematică-Informatică, la un liceu de la marginea oraşului şi, deşi nu am avut parte de profesori cu har, am încercat să învăţ cât mai multe din acest domeniu. Profesorul care a văzut sclipirea aceea în mine a venit în an terminal şi deja era un pic prea târziu. Neavând pregătirea şi bagajul de cunoştinţe necesare pentru a urma o facultate de profil, m-am îndreptat către Litere, cealaltă pasiune a mea. Dacă i-aş putea da un sfat Roxanei de acum 16 ani, i-aş spune să-şi urmeze visul şi să nu-i fie teamă de provocări. Ele există pretutindeni.

În ce alt loc de pe planetă ai locui (în afară de Irlanda sau România)?

Nu mă văd părăsind România pentru totdeauna. Irlanda a fost o experienţă care a contribuit enorm la ceea ce sunt astăzi şi mă simt norocoasă că am avut ocazia să o trăiesc, but I’m a home bird şi nu îmi voi găsi locul în altă parte. Dacă totuşi viaţa m-ar purta pe alte meleaguri, aş vrea să ajung să locuiesc în Mexic, chiar şi Argentina. Să fiu aproape de toate frumuseţile acelea la care tânjesc demult. Nu aş şti să explic conexiunea cu partea aceea a lumii, dar o simt pe mai multe planuri.

Ce îți doreai să devii când erai mică?

Cântăreaţă (încă în curs de devenire). Când toate fetele îşi doreau să devină doctoriţe, eu îmi doream să cânt. Cred că nu a fost să fie, deşi e un vis pe care îmi doresc să mi-l împlinesc la un moment dat. Cânt când stau la soare, când fac treabă în grădină, cânt la duş, cânt în faţa oglinzii, cânt când aştept să-mi duc copilul la grădiniţă. La rimel, perie de păr, pară de duş sau fără vreun instrument. Cu audienţă n-am mai cântat de când făceam parte din corul şcolii. Probabil acum mi s-ar pune un nod în gât dacă aş avea ocazia. Îi am doar pe ai mei, pe care i-am înnebunit, zi de zi. Dar nu mă las şi ştiu că vocea mă ajută.

Later edit: M-am gândit să mă şi înregistrez, pentru prima dată şi vă las şi vouă un demo. Scuzaţi emoţia din glas. <3

Emil întreabă: De ce scrii rar pe blog? Dacă vei zice că nu ai timp te întreb de ce nu îți faci timp?

Clar timpul e primul vinovat. Şi pe procrastinare aş mai numi-o eu. Ştii, nu e niciodată momentul. Dimineaţa nu, e dimineaţă şi productivitatea tinde spre zero. În timpul zilei sunt atâtea de făcut, unele nu suportă amânare şi liniştea lipseşte cu desăvârşire. Dacă nu scriu în linişte, degeaba mai scriu, nu ar ieşi nimic bun. Seara mi se închid ochii înainte să îmi fac planuri. S-a dus ziua, vin altele. Uneori prea multe, până să apuc să scriu eu.
Sunt momente în care trec şi peste lipsa timpului, ca acesta. Şi acelea, zic eu, sunt momente în care s-au aliniat planetele :))

Mira întreabă: Ce te face mai împlinită, mai fericită: să scrii sau să ”te joci” pe IT/Web design?

Să “mă joc”. Uit că trebuie să mai şi mănânc, să mai fac şi mişcare, dacă am ceva de butonat. Nu mă mişc până nu termin. Asta mi se trage de când am avut blogul pe Blogger. Am “umblat” la cod, l-am personalizat, apoi mi-am dat seama că WordPress e mai tare. M-am mutat şi mi-am luat o mare ţeapă pe subdomeniu, nu era ceea ce credeam eu. De vreo trei ani mă joc la mine pe site. Am avut nenumărate logo-uri, aspecte, am încercat zeci de teme până am găsit-o pe asta care e acum. Pe unele le-am lăsat mai mult timp, altele n-au rezistat. E o mare tentaţie pentru mine, să ştiu că pot să fac ceva, altceva, orice :))

Raluca întreabă: Ce destinație îţi doreşti să vizitezi dar încă n-ai apucat?

Riviera Maya, over and over again. Îmi pare atât de departe încât nu ştiu dacă va deveni vreodată posibilă o astfel de călătorie. Dar sunt o visătoare, îmi place să cred că, la un moment dat, va avea loc.

Dacă ai avea ocazia să o iei de la început, ce ai face diferit?

Nimic în viaţă nu e întâmplător şi cred asta cu tărie. Am trecut prin situaţii care au venit să mă întărească sau, dimpotrivă, să mă sensibilizeze. Datorită lor sunt ceea ce sunt astăzi şi îmi place de mine, de cele mai multe ori. Poate aş urma calea muzicii şi o facultate de informatică, măcar puţin din fiecare, pentru sufletul meu. În rest, n-aş schimba nimic.

Despre ce subiect îţi doreşti să scrii dar încă nu ai făcut-o şi de ce?

Mi-ar plăcea să scriu mai mult despre noi şi despre provocările prin care trec în perioada asta. Să rămână peste ani şi să îmi aduc aminte. Să mă bucur, să râd de ceea ce credeam eu că e greu şi de fapt era apă de ploaie. Nu cred în jurnale şi agende scrise, internetul în schimb va evolua şi astea tot vor rămâne scrise undeva. Nu o fac pentru că poate gândirea mea de acum nu e cea mai bună şi, cine ştie, poate la un moment dat ne-ar deranja. 😀

Care este cel mai personal lucru despre care ai scris până acum?

Am scris despre sarcina pierdută în evoluţie şi implicit despre diagnosticul meu de trombofilie. A fost o perioadă destul de dificilă în viaţa mea, cea de după, mi-am revenit greu şi m-am gândit că ar putea ajuta pe cineva care a trecut prin asta, să ştie că încă există speranţă. <3

Almona întreabă: Te-ai gândit la o carieră în web design?

Da, m-am gândit, dar nu ştiu în ce măsură o voi putea realiza. Sunt mulţi care fac deja asta şi au un renume pe piaţă. Cred că e suprasaturată. Pe de altă parte, nu zic niciodată “nu” unei astfel de colaborări, pentru că ceea ce fac, fac cu pasiune şi sper eu că se simte. În rezultatul final şi pe toată durata colaborării.

Care este cel mai nebunesc lucru pe care l-ai făcut?

Cel mai nebunesc lucru pe care l-am făcut a fost să mă hotărăsc să plec din România în Irlanda, o ţară cu multă ploaie şi eu meteo-sensibilă. Eram în autocar, în drum spre nunta cumnatei mele şi a fost dintr-o bucată. Nu ştiam nici ce mă aşteaptă, nici ce va urma, dar cred că avem cel mai mult de câştigat de pe urma acestor decizii. Nu regret nicio clipă din cele pe care mi le-a rezervat viaţa ca străin în Irlanda.

Ce detești cel mai mult?

Detest minciuna cu toată fiinţa mea. Când eram mică, îi mai minţeam pe ai mei şi mereu se afla adevărul. Apoi am realizat că e mai bine să spui adevărul, oricât de crud ar fi el, întotdeauna câştigă. Faptul că detest minciuna m-a pus în nişte situaţii incomode uneori (nu pot nici să-mi ţin gura din cauza asta :)) ), când ar fi fost poate mai bine să tac şi să las să treacă, dar am preferat să spun verde în faţă când nu mi-a convenit ceva. Mi-am asumat şi ce a venit după.

Din aceeaşi categorie face parte şi ipocrizia. Înlătur cu uşurinţă persoanele cu două feţe din viaţa mea. De regulă, nu-mi (mai) pasă ce se vorbeşte despre mine pe la spate, fiecare e liber să-şi ducă luptele cum ştie mai bine. Dar dacă i-am prins, ura şi la gară :))

Oana întreabă: Care sunt primele 3 lucruri pe care le-ai lua cu tine pe o insulă pustie?

Să presupunem că are şi internet acea insulă, că s-a gândit cineva că ar fi nevoie. În acest caz aş lua cu mine laptopul, telefonul şi Kindle-ul meu. Sunt cele de care nu m-aş despărţi. Trăim în era tehnologiei, cum altfel? Doar aşa aş putea face faţă pustietăţii.

Ana Maria întreabă: Care este misterul din spatele tău?

Nu deţin mistere, chiar dacă am ajuns în timp să cred în semne, să le văd şi să le trec prin filtrul propriu. Îmi place să cred că ne naştem cu o misiune, că Divinitatea are ceva pregătit pentru fiecare.
Cred că ar merge, totuşi, o autocaracterizare ca răspuns la întrebarea ta. Sunt o persoană extrem de sensibilă şi puternică în acelaşi timp. Veselă în cea mai mare parte a timpului. Sociabilă până în punctul în care ai putea crede că ne ştim de-o viaţă. Empatică cu cei cu care rezonez. Mă retrag în cochilie dacă simt că nu ne potrivim şi nu mă ajuţi să evoluez, să fiu mai bună. O fată (am rămas la vârsta majoratului :)) ) cu o înfăţişare puţin exotică, care se simte bine în pielea ei, chiar dacă ar mai schimba câte ceva la ea din când în când.

Mirela întreabă: Care a fost cea mai mare provocare, ca mamă?

Perioada de bebeluşie a fost una dintre cele mai mari provocări. Pe cât a fost de frumoasă, pe atât a fost de dificilă. Mi s-a schimbat viaţa radical şi visele mele de a mă plimba prin casă cu bebe vesel în scăunelul lui s-au transformat în zile ce treceau greu, singurătate şi neputinţă. Nici vorbă de scăunel. Am trecut peste, slavă Cerului. Au venit tantrumurile :))

Cum îți găsești inspirația pentru scris?

Fuge de mine, greu o prind. Este al doilea motiv pentru care nu prea trec pe aici. Sinceră să fiu, nici nu m-am simţit motivată să mă ţin de un program, foarte rar am primit feedback la articolele pe care le-am scris şi am considerat că pierd timp preţios. Blogging-ul a fost, în schimb, pansament pentru suflet la începutul vieţii noastre în trei. Nu ştiu ce aş fi făcut fără el.

Am mai avut idei nebuneşti, să scriu despre x sau y, dar am dat înapoi. Când e musai să vină inspiraţia, vine. În SuperBlog, de exemplu. Vine când gătesc, când sunt la duş, când încerc să adorm seara.

Mari întreabă: De ce îţi este cel mai dor acum?

Viaţa mea în pandemie nu e foarte diferită de cea pe care o aveam. Îmi este dor doar de siguranţa cu care programam concedii înainte de nebunia asta, ştiam că se vor concretiza. Anul trecut ni s-au anulat două zboruri şi credeam că nu mai ajungem deloc acasă.

Ce ţări din vecinătatea Irlandei ai vizitat până acum?

Irlanda e înconjurată de apă şi puteam pleca de aici fie cu avionul, fie cu vaporul. N-am făcut-o, am avut în toţi aceşti ani un singur scop: să realizăm ceea ce ne dorim şi să ne întoarcem acasă. Asta a însemnat muncă, muncă şi iar muncă. De când suntem trei, facem schimb, fie lucrează el, fie eu. Timp pentru călătorii, extrem de puţin.

Ce îţi place cel mai mult din bucătăria irlandeză?

Îmi place irish lamb stew (tocăniţă gătită în tihnă, carnea este foarte fragedă) şi white pudding (la micul dejun). Îmi mai place la ei că nu lipsesc cartofii din farfurie. Piureul de cartofi se potriveşte de minune cu legumele fierte şi stuffing.

Ai fost la vreo nuntă irish?

Am fost invitată la vreo două nunţi, dar am lucrat, cum lucrez weekend-urile de mai bine de trei ani. N-a fost posibil, dar mi-ar fi plăcut.

Cum este cafeaua la ei?

Majoritatea irlandezilor cred că beau cafea instant, iar cei care nu o agreează beau ceai negru cu lapte. Sunt accesibile, le găseşti peste tot. În cantine, la job. N-am păşit în afara casei pentru cafele mai fancy. Le fac eu, dacă îmi este poftă. Aici am devenit fan Irish Country Cream şi îi simt lipsa când se mai întâmplă să fac tratament cu antibiotice şi nu am voie să îl adaug în cafea.

Ce experienţă interesantă ai trăit până acum, acolo?

Depinde ce înţelege fiecare prin experienţă interesantă. Irlanda îmi pare o ţară în care nu prea ai ce face. Ei vizitează ruine şi oceanul. Am mai vizitat şi noi, dar nu am simţit că ar avea farmec. Am fost şi într-o zonă pe care ei o consideră munte, am vizitat şi câteva plaje care îţi taie respiraţia, dar cam atât. Experienţa (simplul fapt că am locuit aici) a fost benefică şi un salt important în dezvoltarea noastră. Însă nu a fost ceva wow, care să mă facă să-mi doresc să rămân aici.

Mona întreabă: Te-ai întoarce în țară?

Mă întorc şi mă umple de fericire, am aşteptat demult momentul acesta şi nu ştiam cât de mult până nu am fost pusă în situaţie. Sunt la stadiul împachetării bagajelor şi vizitării oamenilor dragi care rămân aici, români şi irlandezi.

Ce îți place cel mai mult să gătești?

Îmi place să fac sarmale, musai învelite în foi de varză murată. Nu prea îmi plac cele în foi de viță de vie sau cu varză proaspătă, n-au farmec. Le gătesc rar, dar întotdeauna cu aceeaşi plăcere.

Care e melodia care îți aduce aminte de copilărie?

“La oglindă” a lui George Coşbuc <3 E prima care mi-a venit în minte când am citit întrebarea şi ea este, fără îndoială.

***

Astea au fost răspunsurile mele şi… câte aţi răscolit cu întrebările voastre. Nu pot decât să vă mulţumesc pentru întrebări şi pentru răbdare, dacă aţi ajuns până aici.

Dacă ţi-a plăcut articolul meu, dă-mi de ştire într-un comentariu. Dacă vrei să fii la curent cu noutățile, urmăreşte-mă pe Facebook.